Dacia Duster 2 – Primele informații și imagini oficiale

Dacia a dezvăluit primele fotografii oficiale cu Dacia Duster II care seamănă foarte mult cu imaginile prezentate de noi în exclusivitate în februarie 2016. Noua generație va fi prezentată integral la Frankfurt pe 12 septembrie. Astăzi, însă, suntem în măsură să vă prezentăm în premieră primele fotografii reale cu noul Duster.

 

Lansată în 2010, Dacia Duster este un imens succes atât în Europa cât și pe alte continente. Duster a fost în 2015 și 2016 al doilea cel mai vândut model din gama Renault-Dacia în lume, iar în Europa, Duster ocupă locul 4 în clasamentul celor mai bine vândute SUV-uri de clasă mică după Renault Captur, Peugeot 2008 și Opel Mokka.

După 7 ani, Renault a decis să lanseze o nouă generație. Deși la prima vedere veți fi surprinși datorită faptului că, cel puțin din față, Dacia Duster II arată destul de apropiat de prima generație, constructorii noului Duster ne-au asigurat că, de fapt, în ciuda asemănărilor dintre Duster I și II, cele două generații nu mai au în comun nicio piesă.

Contrar așteptărilor, Duster are aproape aceleași dimensiuni exterioare și aceeași platformă tehnică cu predecesorul său. Dar s-a îmbunătățit aerodinamica mașinii prin montarea mai înclinată a parbrizului. Partea inferioară a acestuia a fost împinsă spre înainte cu 100 de milimetri. Această soluție a condus și la posibilitatea realizării unui interior mai spațios.

 

La exterior, se remarcă unele elemente ce seamănă cu alte modele din gama Dacia. Desigur, acestea reprezintă elemente cheie în identificarea produsului ca aparținând mărcii. Farurile vor fi disponibile cu lumini de zi cu LED-uri repartizate în trei segmente. Nu ne-a fost confirmată o prezență a farurilor cu Xenon, dar ne-a fost confirmat că nu va avea faruri LED. Capota motorului prezintă două nervuri și o parte centrală mai coborâtă decât lateralele. Aceasta este o mare diferență față de prima generație unde s-a ales versiunea cu o capotă mai „umflată” pe centru decât pe laterale. Scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale de culoare crom satinat, subliniază estetica de off-roader veritabil.

Pe aripile față se remarcă două elemente din plastic negru pe care este inserată sigla 4WD la versiunile care vor avea astfel de transmisie. Aceste elemente vor fi prezente și la versiunile 4×2, iar scopul acestora este de a se realiza un racord estetic între decupajul aripilor și portiere. Linia laterală mediană a vehiculului este complet diferită de Duster I și, spre deosebire de acela, care „împărțea” portierele cu cele de la Sandero, la Dacia Duster II acestea sunt proiectate exclusiv pentru SUV-ul Dacia. Spre partea din spate se remarcă o linie ascendentă, micșorând geamul din spate în zona roților spate. Aceste detalii dau mașinii un aspect mai agresiv, dar totodată plăcut.

 

La partea din spate se disting stopurile aproape pătrate, complet noi, montate destul de sus, pe lângă care este decupat hayonul. Forma lor a dus și la renunțarea bosajelor din hayon de la fosta generație care făceau legătura estetică între vechile stopuri și hayon. Stopurile vor avea semnătura luminoasă Dacia cu 4 carouri de culoare roșie. De asemenea, scutul de protecție spate, crom satinat, va avea dimensiuni mai mari decât cel prezent pe actuala generație.
Nu în cele din urmă, barele de pavilion au un design modern fiind dispuse în prelungirea liniei parbrizului. Duster II este prezentat cu o nouă vopsea numită Orange Atacama.

DESIGN EXTERIEUR

Duster II va rula pe jante de 17 inch și pasajele roților vor fi puternic evazate. Nu va lipsi un sistem de patru camere video care monitorizează zona înconjurătoare și proiectează pe un ecran o vedere virtuală de deasupra mașinii.

În ceea ce privește aptitudinile de off-road, noua generație Duster va fi la fel de capabilă. În continuare nu se va monta un reductor deoarece acesta ar crește foarte mult costurile de producție și exploatare dar în schimb se va face apel la aceeași soluție cu treapta I foarte scurtă. Sistemul de tracțiune integrală va utiliza același selector cu modurile 4×2, 4×4 Auto și 4×4 Lock.

La momentul actual, știm că Dacia va păstra în continuare binecunoscutele propulsoare de 1,2 litri turbo pe benzină cu 125 CP și turbodiesel de 1,5 litri cu 90 și 110 CP. Într-o fază ulterioară gama de motorizări va fi modernizată.

Interior complet nou

Spre deosebire de exterior, interiorul este puternic modificat fiind caracterizat de prezența unui nou sistem multimedia cu ecran de 8 inch poziționat mai sus, în câmpul vizual al șoferului și, în premieră, sistem de climatizare automată. Noi sunt și volanul și indicatoarele de bord care includ acum și un display TFT pentru computerul de bord. În același timp, materialele sunt de o calitate mai bună. Fotografiile de interior ca și întraga mașină vor fi dezvăluite la premiera mondială care va avea loc pe 12 septembrie în cadrul salonului de la Frankfurt.

 

 

 

 

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *